Prin prezenta nu vreau să atac pe nimeni, deși unii (colegi de branșă în principiu) cu siguranță se vor simți lezați. Vreau pur și simplu să dau un răspuns cât mai complet unei întrebări pe care o primesc câteodată: De ce costă atât să faci niște poze? Voi încerca să răspund punctat, astfel încât să nu te plictisesc prea tare 🙂

  1. Sculele – tipic, sculele foto ale unui fotograf de nunți ajung să coste undeva în jur de 10.000 EUR sau chiar mai mult. Aici se adaugă calculatorul, licențele, spațiile de stocare, ce pot ajunge și ele ușor spre 2-3000 EUR;
  2. Timpul dedicat zilei nunții – în medie cam 14 ore de lucru;
  3. Timpul pentru editare/retușare – A face selectiile, editările și retușările pentru o nuntă durează mult, în medie cam 70-100 de ore de lucru, în funcție de complexitatea cerută de miri. 
  4. Opționalele – al doilea fotograf, albumul foto, eventualele printuri, ședințe foto, toate adaugă costuri suplimentare (de timp și bani).
  5. Cursuri și workshop-uri – învățarea este foarte importantă pentru orice fotograf, altfel nu se va putea ridica la exigențele tale când vine vorba de fotografiile mult visate.
  6. Alte cheltuieli – am nevoie și de mașină pentru a mă putea deplasa la nuntă, care vine și ea cu cheltuielile ei. Avem și cheltuielile vieții de zi cu zi, având în vedere că un fotograf profesionist trăiește în principal din fotografie și pentru fotografie.

Așadar, dacă ne punem să calculăm toate cheltuielile și să împărțim la numărul de evenimente dintr-un an (care este în jur de 20 de nunți plus încă vreo 10 botezuri), ajungem la un cost per eveniment destul de mare, uneori mai mare decât ce cerem noi pe un pachet de nuntă.

Atunci de ce unii fac pachetele atât de ieftine?

Sunt 2 posibilități:

  1. Sunt un studio care are X angajați și trebuie să dau de lucru tuturor. Având în vedere că un angajat primește același salariu, indiferent câte evenimente pozează, costurile scad odată cu numărul de evenimente și rezultă un preț mic. Însă asta aduce implicit și calitate mică, așa că trebuie să fii atentă! Sunt destule motive să nu lucrezi cu un studio, însă acesta va fi probabil subiectul unui alt articol;
  2. Sunt angajat și fac fotografie DOAR pentru a-mi rotunji veniturile. Nu vreau să spun că un fotograf profesionist nu trebuie să fie și angajat undeva, deoarece aș fi ridicol. Este vorba doar de acele persoane care fac fotografia strict ca sursă de venit, faci un click și gata. În general, un fotograf veritabil de nuntă face acest lucru din pasiune, el iubește fotografia, adoră să poată lucra în domeniul de care este pasionat. Diferența o poți vedea în rezultatele fiecăruia.

Chiar contează toate acestea în fotografia de nuntă?

Unul din lucrurile ce le spun elevilor mei într-ale fotografiei este că aparatura nu contează, însă când vine vorba de fotografia profesională de nuntă, contează și aparatura destul de mult. Un corp cu un senzor de calitate va oferi calitate excelentă a imaginii fără zgomot de imagine, iar un obiectiv de calitate va contribui hotărâtor la calitatea si look-ul fotografiei.

Însă, poate cel mai mult în această ecuație, contează ochiul și dedicarea fotografului. Dacă ar fi să comparăm fotografia cu construirea unei mașini, materialele și utilajele folosite împreună cu măiestria și pasiunea constructorilor ne oferă o mașină de calitate, de exemplu Ferarri. Însă dacă folosim materiale mai ieftine, tăiem ici colo din calitatea construcției și mai punem și o linie de asamblare în serie, robotizată, obținem o mașină ieftină. Se pot compara cele două? Cu siguranță că nu. Și dacă Ferarri ar fi dublul prețului unui Logan, toată lumea și-ar cumpăra Ferarri 🙂 

Atunci de ce să nu aibă toți un fotograf care să le ofere amintiri de calitate?

Rolul schimbat al fotografului de nuntă

În prezent, observ din ce în ce mai mult o modificare destul de radicală a rolului pe care îl are un fotograf la nuntă. În trecut, acesta era responsabil pentru înregistrarea amintirilor tuturor celor prezenți la eveniment. În prezent însă, avem cu toții smartphone-uri care de multe ori sunt capabile de imagini foarte chiar și în condiții de eveniment (cel puțin destul de bune pentru a fi încărcate pe o rețea de socializare). 

La unul din evenimentele la care am participat, a fost amenajat un colțișor pentru fotografii. Cineva din echipa mea, a stat toată noaptea lângă colțișor pentru a face fotografii tuturor celor ce doreau. Când am descărcat imaginile am fost foarte surprins să văd că au fost în total trei fotografii făcute de el acolo. Ce s-a întâmplat? Pur și simplu invitații refuzau fotografia profesională și își făceau singuri poze cu telefonul datorită ușurinței de-a share-ui imaginea imediat. Nu conta lumina, editarea, nimic. Conta să poată distribui imaginea chiar în clipa aceea.

Așadar, fotograful, azi, se concentrează exclusiv pe miri și familie. Însă mai suntem acolo și pentru a liniști mirii, să le spunem că totul va fi bine, să le aducem aminte programul zilei și multe alte mici roluri care pot părea inutile și invizibile, dar o mireasă care a trecut prin experiența unei nunți cu siguranță le va aprecia.

Însă în final, fiecare hotărăște cum vrea

Un fotograf bun de nuntă nu este un simplu fotograf. El nu doar apasă pe un buton și face mulți euro. În spatele a ceea ce este vizibil și pare foarte ușor, stau multe ore de „antrenament”, de învățare, de editare, cursuri, mulți bani investiți și poate prea puțini recuperați. Investiția ta în fotografie ar trebui să fie pe măsura dorințelor. Dacă îți dorești fotografii frumoase, bine editate, momente surprinse foarte bine, investește mai mult într-un fotograf mai bun.