Mi-ai fost demult o vară, fierbinte și frumoasă
Scurtă, dar din străfund de Soare luminată
Încălzită doar de speranță deșartă.
Dureroasă și neîmplinită.

Mi-ai fost primăvara vieții
Când dimineți cu tine doar, stăteam
Când la răsărit înfrigurat în gândul tău mă cuibăream
Dar chiar și-așa, tot în culoarea ochilor tăi mă pierdeam

Mi-ai fost toamnă colorată
Plină de miresme, binecuvântată
În rochița ta din frunze veștejite
Toate-s azi doar amintiri mult prea învechite

Mi-ai fost zâmbet trist, dar și lacrimă în negrul nopții
Când în tărâm de vise erau plecați cu toții
Mi-ai fost totul...

Astăzi nu mai ești. Doar fărâmi de amintire
Doar atât. Și o suferință mult prea vie
Azi ești o dorință ce-i demult uitată
O rană sângerândă într-o inimă debusolată

Azi nu te mai aud și nu-ți mai văd nici ochii,
Nici dansul tău poetic pe muzica tăcerii
Iar cum stai întinsă pe pat uscat de frunze
Văd doar în amintire, dar și ea-ncet se duce

Tu, iubire veche, vis frumos de tinerețe
Ce-mi șoptești suav, minciunele la ureche
Azi ești încă-aici... dar mâine unde-i fi?
Vei fi o amintire. O clipă-n fiecare zi.