Unde v-ați dus în aste clipe
Înnorate, pline de ploi
C-un soare trist de după-masă
După straturi grele, gri de nori?

De ce-ați plecat?

Ieri stăteam în vârf de munte,
Lumea zumzăia în jos
Insignifiantă,
O clipă eternă curgând prin infinitul trecător...

Ieri, vântul îmi șoptea secrete triste
Adunate dintre muritori,
Iar piciorul mă purta prin echilibre
Inutile, eliberatoare,
În vârf de munte, pe sub soare,
Adunând melancolii
Într-un ghiozdan greu
Și plin de foi.

Foșnea greu de tot caietul
Purtat de vântul cel din vârf
Un nai melancolic, fără cânt,
Dar plin de vorbe, plin de dor,
Plin de teme de viitor,
Încercând acum să-și plângă greu eșecul,
Sau povestea primei clipe de amor.

Vis măreț, grele iluzii,
Ale vieții grele școli
Împărțind visul clipelor prezente
Pe galbene și zgâriate foi.

Vânt de munte,
Vârf de toamnă,
Cântă moartea-un cânt barbar,
Iar din inima-mi tăiată
Picură neîntreruptă
Viața, a prezentului nectar.
Un apus de soare gri
Și mort,
Ceva ieșit din fundul
Sufletului meu amar.

Clipa-i sfântă.

Înghețat în gri durere,
Adună-ți doza de putere,
Ascultă a cerului poveste,
Al vântului șoptit,
Al vieții țipăt prea tăcut
Ce iese din fiece mormânt
În acea zi de noiembre...

Clipa-i sfântă
Iar tu, propriul tău sfânt.